După ce am stabilit topul, am realizat că 4 romane din 5 prezintă o crimă. Celălalt, un suicid. Desigur, asta nu înseamnă că toate sunt povești triste, dar m-am amuzat puțin când am tras concluzia. Iată și topul cărților mele favorite de anul trecut:

1.Fata din Zlataust de Ionel Teodoreanu

Iubesc scriitorii români, iar cel mai mult îl iubesc pe Teodoreanu. M-am îndrăgostit de scrierile lui în vacanța de vară dinainte de clasa a VIII-a când am citit La Medeleni la bunici la țară. Ce-i drept, nu știu cum s-au strecurat aceste romane pe lista cărților de citit în vacanță (lista era destul de consistentă), însă le-am citit pe nerăsuflate și simt și acum mirosul celor 4 volume din ediția BPT anul 1967. M-am mai îndrăgostit o dată de Teodoreanu citind Lorelei. E-adevărat, își repetă ideile și îi place destinul tragic, însă Teodoreanu se remarcă prin tehnica narativă, multitudinea de metafore și modul în care creionează personajele. Fata din Zlataust este una din cărțile care nu se mai publică, așa că se mai găsește pe la anticariate sau în format PDF, cum am citit-o eu (în 3 zile, iar spre final nu puteam să mă desprind de ea). Este un roman uitat pe nedrept, de o frumusețe rară. Poezie sub formă de proză, cu un final care te cutremură.

Îl urăsc pe Stravoghin și pe Ivan Karamazov…Ura lui Caliban văzându-și fața în oglindă. Am întâlnit această frază în prefața lui Dorian Grey. Dar nu-i adevărat. În orice oglindă se oglindește orice trup. Sufletul e altul în fiecare oglindă. Nu sufletul, sufletele din noi. Copacii n-au o frunză, au un frunziș. În noi sunt păduri. Asta nu vor s-o știe oamenii.

2.Crimă și pedeapsă de F.M.Dostoievski

Că tot am pomenit mai sus de Ivan Karamazov, în 2020 m-am întors la clasici pe care nu am putut să îi duc la capăt în adolescență. Surpriza a fost să descopăr că sunt captivată de cărți pe care le-am abandonat în trecut, din cine știe ce motive. Crimă și pedeapsă a fost pentru mine o lectură extraordinară. Rodion Romanovici nu este tocmai personajul cu care pot spune că am rezonat complet, însă Dostoievski a reușit să mă atragă în gândurile acestuia și să mă facă să îmi pun multe întrebări de moralitate de-a lungul celor 600 și ceva de pagini. Poate că majoritatea romanelor care mă atrag cel mai mult au ceva în comun, și acel lucru este tratarea problemelor din punct de vedere psihologic. În cazul acesta, Dostoievski excelează în psihologia ucigașului.

N-am ucis un om, am ucis un principiu.

3.Cazul Magheru de Mihail Drumeș

Iată o poveste românească presărată de elemente dostoievskiene, ce tratează aceeași problemă. Ilarie Magheru și Rodion Romanovici trec prin același tumult emoțional, cauza fiind aceeași-o crimă. Prin acest roman, Mihail Drumeș deschide cititorului mintea către psihologia medicală și spiritualitate, lucru de care am fost plăcut surprinsă. Ilarie este un personaj ușor naiv, dar inteligent și cu un scop nobil, de care te atașezi încă de la început.

Viața e mai bogată decât orice imaginație. Toate astea le-am creat, datorită acestei forțe universale care se cheamă dragoste.

4.Anna Karenina de Lev Tolstoy

Dacă în cazul lui Dostoievski nu am înțeles de ce m-am oprit din a citi cartea și a fost nevoie să o primesc cadou ca să o reîncep, în cazul lui Tolstoy înțeleg perfect de ce m-am oprit din citit, având în vedere că nici după 300 de pagini nu se zgârcea să tot introducă personaje, iar pentru descrierile detaliate ale societății și ale impactului acesteia asupra individului ai nevoie de un anumit grad de înțelegere. Poate în adolescență m-ar fi interesat povestea Annei, pe când acum mă interesează mai mult povestea lui Levin și societatea în care trăiesc ambii. Știam deja povestea Annei și cum se termină romanul (Eliade a avut grijă să dea un mare spoiler într-una din cărțile sale), dar citind-o acum, mi-a lăsat impresia că Anna a fost un pretext pentru Tolstoy să prezinte povestea alter-ego-ului său, personajul Levin, cu toate problemele unei societăți dereglate.

Dacă binele are motiv, el nu mai este un bine, dacă are drept consecință un profit, el la fel nu este un bine. Înseamnă că binele este în afara cauzelor și efectelor.

5.Acolo unde cântă racii de Delia Owens

M-am gândit mult dacă această carte se află sau nu în topul cărților preferate de anul trecut, dar am ajuns la o concluzie simplă. O lectură frumoasă este o lectură frumoasă. Povestea este un tribut adus naturii și te poartă prin niște peisaje superbe, iar pentru mine asta a fost de-ajuns. Kya Clark (sau Fata Mlaștinii) este un personaj tăcut, în armonie cu natura și mai apropiată de aceasta decât de oameni.

Aproape tot ce știa învățase din sălbăticie. Natura o hrănise, o îndrumase și o protejase atunci când nimeni altcineva nu ar fi făcut-o (…) Kya a fost legată de planetă și de viața ei într-un mod în care puțini oameni sunt. Solid înrădăcinată pe acest pământ. Născută din această mamă.